trădarea păcii

pace, pace, între două dobitoace!
şi am crezut, şi m-ai murit
şi cerul cruce s-a zidit
şi-apoi şi-a ţintuit
aripa.
mă cheamă zborul
şi visez,
că-mi este dragă viaţa
o pană, suflet,
mi-aş ceda
să retrăiesc verdeaţa
n-am vrut război dar l-am avut
nu am învins
dar m-ai pierdut
tăcând prin armistiţii
ţi-am dat obrazul
ai scuipat
dând foc la inchiziţii
ţi-am dat un ochi să mă priveşti
şi-ai luat ca pleoapă scalpul,
în dinţi, încet, ţi-am mestecat
uitarea şi păcatul.
şi creierul cu amintiri
l-am oferit ofrandă
secundele în zborul lor nu vor să te mai vadă
din raiul ce ţi-am oferit
ales-ai resturi, iadul,
tăcerea-n stâncă m-a zidit
uitare, chip cioplit.
trecutul sapă răni şi-ncet
dispari, o altă stâncă moare.
vei fi la rându-ţi ofertant
tăcerile te-or ţese
şi-n ou de piatră
al tău vis
cocon
în fire-alese
jur - împrejur, uitări străvechi,
şi eu, şi tu,
şi pace,
un el va rupe-al vieţii văl
şi vise-n el s-or naşte.