despre lecţii

în vinerea neagră nu se zboară
şi nici păsările nu-şi încearcă aripile ostenite
lumea rămâne împietrită
şi înfiptă în părerile de rău
din care îşi trage seva

eu nu pot să urăsc şi nici să pedepsesc
pot doar să tac alături de aripile-ţi pierdute
printre rătăcile mele de moment

undeva, acolo unde soarele curge în faguri
aripile nu au nevoie de încuviinţare
doar pipăie aerul
strângându-l la piept
şi lăsându-l fără suflare

visele mele zboară cu ploaia pe aripi
şi cerul se luminează la faţă
ştergându-şi sudoarea