00. prolog

Doamne cui m-ai rânduit
şi ce am de întocmit?

o venit ziua cea mare
cu cămeşa ruptă-n poale
m-o luat în palma-i aspră
şi m-o ţâpat pe fereastră
du-te-n lume şi fă-ţi soartă
nu sta ca păcatu-n poartă
şoapte duse, vorbe-aduse...

du-te copile şi trăieşte-ţi înDumnezeirea
înăsprind cerurile cu trecerea ta...
şi plimbă-ţi unicitatea
până-n vârful dealului
la locul supliciului...

gol la inimă şi sec
vorba-n doi peri mi-o petrec
şi mă lupt cu o-ntrebare
teamă mi-i să mor sau pare
că mi-i dor de ea o viaţă
toarsă-n zile, nod pe-o aţă

Hristos se sprijinea-n vorba mea si impreuna trezeam colbul peregrinărilor...

du-te moarte nu mai sta
lasă-mă-n povestea mea
nu-mi certa cuvintele
gonind amintirile