04.scaldatoarea lacrimilor

sunt Fiul Omului şi am atâtea ca să-ţi spun
am obosit să car noian de măşti căci cel mai bine intru-n rolul de nebun
mi-e carnea piatră seacă şi crucea se usucă din picioare
cu sarea lacrimii ard totul şi mă doare

u...hăi....Doamne

mi-am bătut paru-n pământ
lăsând zilele în vânt
cercu-n juru-i am arat
nopţile le-am descântat
după care am plecat
caloian desferecat

m-am înfipt par în pământ
jumătate de cuvânt
şi-am unit prin vrerea mea
adâncul pământului cu înaltul cerului
m-am zidit scară la tine
şi mă-nalţ, să-mi fie bine
din lut sunt şi-n lut mă-ngrop
rădăcină făr de loc
vântul mă pleacă-ntr-o parte
mă închin şi te ştiu aproape
din toate câte grăiesc
mai mult stric şi găuresc
gândurile mi-au surpat
şi gura mi-au astupat
mi-au închis cuvintele
mi-au zidit privirile

zilele mi-s frunze-n vânt
răscolind cer şi pământ
surpând toate brazdele
îngropând poveştile

cercurile-n jurul lunii
mi le-au povestit bătrânii
am arat şi-am descântat
cerurile-n lung şi-n lat

paparudă rudă, jocul tău ne udă
şi ne-aduce ploaie ca să ne înmoaie
relele cu spusele, visele nespusele

când o fi vremea de dus
oi porni-o spre apus
să duc soarele la scaldă
dorurile să le ardă
să mă cearnă-n patru zări
să mă-adune-n trei căldări
cu lacrimi să mă dospească
şi-o altă soartă să-mi crească.