03.tavalirea prin iarba

striveşte roua bob cu bob, aşa-mi şopteai la ceas de taină
adună mute întrebări şi lasă luna să îţi ţeasă haină

asta e viaţa mea,
o continuă şi bezmetică tăvălire
pentru a aduna ofranda zorilor închisă-n lacrimi de rouă

cu ea vă limpezesc dimineţile
şi vă dau curaj de a merge mai departe
prin deşertul de cenuşă
zi după zi
până când fiecare asfinţeşte
în marea lui de vise

e destul de monoton...
spui, luându-ţi porţia de troienită uitare
şi pleci către un alt răsărit