02.ursitoare, ursitoare

maica mea când m-o făcut mi-o dat nume de-mprumut
să îmi piardă urmele, iele, ursitoarele

şi-o luat drumul spre pădure să am ochi ca două mure
şi-o luat drumul către munte ca să am buzele mute
şi-o luat drumul către şes din cuvinte să îi ţes
doinele, ofurile, spaimele şi visele

maică…
o luaşi pe drum în sus, către cerul de apus
unde-şi joacă horele, ielele turbatele
şi-unde calcă apăsat, după ce au descântat
ele, ursitoarele
să le-ntrebi, să le descoşi
pânza vieţii să o coşi, să aduci iar fir la fir
să mă dărui, să mă nărui
cu aur, smirnă şi mir
drumul vieţii să-l ţiu drept
să am o inimă-n piept
să am minte
liminată
nopţii să îi bat la poartă
s-o întreb de sănătate
şi să curg lin pân-la moarte
ca o apă, ca o iarbă, necosită ne-njosită
şi de stele răscolită
arsă-n doruri
trasă-n gânduri
cu moartea zidită-n scânduri