cu coada ochiului

 

ultima dată când te-am zărit

aveai privirile  captive în laţul unor cearcăne de fum

agăţai un rictus de linia buzelor şi ningeai viscolit

despărţind toate urmele

treptele caută rotundul întregului

iar scara nici măcar nu mai ştie ce vrea

răsuflă tot mai greu sub aripile despărţite

de amintirea zborului căzut

ştiam că n-o să ne mai întâlnim

dar măcar pot să sper că insula mai vâsleşte

împărţind apele şi culoarea înserării

între două zile nicicând trăite…