între drumuri

gol am venit pe lume

gură fără aer
doar un strigăt prelung
cât o întreagă viaţă

am trecut prin lume

fulger frânt şi fără umbră
şi-n disperarea mea am ars
până şi amintirea luminii

la capătul unui nerv întins

nu-i decât golul unui strigăt
captiv în propria crusta
şi ochiul împietrit

mă dezbrac de toate ezitările

îmi împart toate amintirile
şi la fel de gol ca la-nceput
mă retrag şi-aştept furtuna