miercuri, 26 iunie 2013

ciotul din tranşee



ziua în care m-am hotărât să fiu copac
s-a născut după apocalipticele şi interminabilele zile ale potopului
când simţeam, aşa, un tumult, o străfulgerare, o efervescenţă mustindă
care dădea pe-afară, eviscerându-mă-ntr-un fel nedefinit
şi-atunci am decis: m-am aruncat sămânţă
fără căutări prea multe
dar cât mai departe de pădure şi de vreascurile ei
mă ştiam pur, imens şi plin de seve
somnul raţiunii naşte vise
rădăcini, crengi, mâini către mâinele de azi
loc de popas pentru pribegi
şi un strop de umbră ideilor urgisite
cuibul cuvintelor abandonate
şi domn al uitărilor
şi-al tăcerilor


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu