la vedere…

sa strangi un pom in brate, sa te pierzi printre nori, sa saruti soarele

ce poate fi mai frumos pentru un inceput de zi?

eu sunt copacul ce-a plecat in pribegie

lasandu-si radacinile sa-si caute de drum

despart tacerile in necuvinte

cu frunzele uscate ma adun

in fiecare dimineata

din moarte ma ridic sa privesc lumea

poate ca nu stiu sa zambesc mereu la fel

dar vreau cu mine insumi sa ma-mpac

sa nu ma cauti printre lacrimi

caci vorbele mi-s grele de tacere

mai lasa-ma sa imi continui drumul

un alb murder printre alti nori

invata-ma ce e iubirea, sopteam in fiece amurg

iubirea nu se povesteste, se traieste

ca mersul se invata pas cu pas

saruta soarele, priveste norii si lasa-te imbratisat de un copac