cinema

“din clipa în care se naşte, omul este destul de bătrân ca să moară”

de fapt nimeni nu-şi ia bilet, fiecare-şi primeşte invitaţia

pentru că-n sală nu e decât un singur loc

spectatorul şi maşinistul

filmele nu sunt chiar filme ci mai mult o-nşiruire de fotograme

dar cum nimeni nu s-a mai întors să povestească

e clar că de cele mai multe ori proiectorul se strică sau maşinistul se ridică şi pleacă fără “the end”

cortina cade, spaţiile se contopesc, noaptea se-nvăluie-n blue moon

intrarea se pierde…

în depărtare

uitarea

ritmul ucide povestea

tot mai puţină lume caută semne

negativele nu mai au nevoie de lacrimi

zilele se estompează…

cu voie sau fără

sunt multe poveşti ce merită să fie cunoscute, premiate

aşa că lumea aşteaptă cuminte

să-i vină rândul

partea bună e că niciodată nu se-încurca bobinele