de ce noaptea?

cine se teme de drum, să nu iasă din casă

să-şi zidească sufletul, să ȋnchidă ochii şi să aştepte până când drumul va trece prin inima sa

spulberându-i temerile, alungând tăcerile stoluri şi bătăile inimii

drumul se naşte din tălpile mele

ȋnalţ cerul cu aripile

şi mă ȋnchid ȋn trupul clipei

nimfă pregătind marea trecere

la capătul fiecărui drum aşteaptă spaima

ȋn toata splendoarea, cu ȋntreaga suită

de obicei, pragul e cel ce-ţi smulge ultimul oftat

după care, Sisif neputincios,

te pregăteşti, rătăcind aburul privirii, să cobori dincolo de cuvinte

până-n adâncuri

cu spaima căutătorului

ce scormoneşte sub temelia fiinţei