lungul drum al zilei către mine

noaptea grea ca o melasă mă învăluie-n a sa plasă

toamna mi se strecoară-n aşternut

lipindu-şi sânii mari şi uzi de cerul meu

frunzele cad mâncate de rugină

şi patul dă din aripi parcă tot mai greu

noaptea mă ţese în cocon de vis

monedă calpă pentru zile negre

în pântecul uitării să m-afund

un loc şi-un timp fără coordinate

mi-e toamnă şi visez să desfrunzesc

într-o eternitate somnul să-mi ascund

să-mi strâng cuvintele şi rădăcinile

şi-n iarna de-nceput să mă afund