ziua gurilor deschise

ce se întâmplă când un copac moare?

ce se întâmplă când natura suferă?

ce se întâmplă când un copil plânge?

nimic! s-a luat o decizie politica!

unde se duc oare munţii când mor?

au şi ei cimitirul lor cu sicrie de plumb şi la cap otrăvit sicomor?

li se-aprinde şi lor candelă-n asfinţit?

să nu uităm după ce i-am murit?

sparg ciocane trupul aspru, măcinând în ştirbe mori

clipa crasă muşcă-n carne căutând după comori

valuri de tăcere-amară plâng căci nimeni nu le-ascultă

viaţa fără conturi grase li se pare o insultă

să transformăm muntele-n muzeu, să-i acoperim ochii cu peturi de plastic,

să-i umplem gura cu otrăvuri şi potecile cu folii de plastic

să nu-l mai atingă ploaia lacrimilor noastre

să nu mai ştie ce-i urma de picior

să nu mai simtă aerul şi raza de soare

să-l umplem de solzi de plastic căci astfel nu moare

nu-ţi încleşta dinţii, fă loc şuvoiului să-şi afle drumul...şi cianurile vor arde totul