când ziua începe ca o mare lehamite

s-a ridicat dintre gunoaie ameninţând cerul

cu braţul său descărnat şi mi-a şoptit

ai grijă. viaţa asta e o târfă. dar e superbă, e specială

de câte ori m-a prins, m-a stors ca pe-o lămâie şi m-a aruncat în şant

iar eu trebuia sâ fiu fericit că m-a avut, că m-a zdobit

că m-a supt, lăsănd în pahar doar cuburile

am vrut să-mi zbor creierii

să m-arunc în ape adânci, dar mă găsea

de fiecare data ajungea la timp

âmi trăgea doua palme

după care se lipea de mine

cerându-şi iertare

şi o iertam şi mă iertam

şi viaţa pleca fără să mai privească-n urmă

ştiind cş nu voi fugi din lesă

poate că nu-i prea târziu pentru tine

dăi una-n bot şi pleacă

nu te uita nici măcar o clipă în urmă

las-o sa schelălăie

să simtă şi ea ce-nseamnă abandonul