declaraţie de dragoste

new york, oraşul care nu doarme niciodată

îşi stinge sfielnic ferestrele şi se prelinge

câteva etaje mai jos, să nu-l găsească lumina

oraşul meu, spre deosebire de new york

doarme-n bocanci borându-şi maţele la umbra stabilopozilor

şi nu ştie că a pierdut cel mai bun om din toate timpurile

ca să fii cel mai bun nu trebuie să dai

toţi proştii dau de pomană cât să-şi cumpere respect sau iubire

dar ca să fii cel mai bun trebuie să iei, să smulgi cu forţa să-i faci să urle de durere

ei nu bănuie, oraşul nu ştie, moartea nu a aflat

ei vor dormi încă o mie de ani, oraşul va ajunge o ruină

şi moartea va pleca în exil umilită

oraşul meu, cât de mult am fi făcut împreună