ziua în care realitatea a murit

trăiesc din poveşti

afară sunt oameni plătiţi să-mi bage realitatea lor pe gât

în casă mă strădui să vomit tot ce-am înghiţit

în timp ce realitatea

se spânzură de creanga ultimului copac

cât de greu e să mai distingi o umbră vie de una închipuită

şi cât efort inutil depus

aşa că tot ce-mi mai rămâne de făcut

e să plec asemeni lui Oedip

pipăind drumul şi întrebând unde este Sfinxul

buzelor mele

leagăn al întrebărilor

ce-au murit înainte de vreme

fie-le silabisirea uşoara