marți, 1 martie 2016

ziua în care realitatea a murit



trăiesc din poveşti
afară sunt oameni plătiţi să-mi bage realitatea lor pe gât
în casă mă strădui să vomit tot ce-am înghiţit
în timp ce realitatea
se spânzură de creanga ultimului copac

cât de greu e să mai distingi o umbră vie de una închipuită
şi cât efort inutil depus
aşa că tot ce-mi mai rămâne de făcut
e să plec asemeni lui Oedip
pipăind drumul şi întrebând unde este Sfinxul

buzelor mele
leagăn al întrebărilor
ce-au murit înainte de vreme

fie-le silabisirea uşoara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu