o dată-n viaţă, Luna

să n-o prinzi maică în fotografie c-o să se-ngălbenească şi-o să sufere amar

îmi spune buna chinuindu-se s-agaţe-n cuiul bolţii luna-împlinită ce nu se-arată orişicui

dar cine mai ascultă de bunici, când ei trecut-au pragul şi te-aşteaptă

să-ţi fie de-ajutor ca să nu pici, şi să nu te rătăceşti prin stele-cocostele?

am ieşit în curte ca sobolul după aer şi-am ridicat braţele căutând pe orbecăite

unde este? aici ar trebui să fie… doar aşa a spus buna că a pus-o la-ndemână

hei! care mi-ai ascuns luna? care te ţii de glume?

şi nici măcar tăcerea nu avea cuvinte să-mi răspundă 

să faci cum crezi că-ţi e mai bine, să nu te uiţi în gura mea

căci toate spaimele din lume s-or revarsă şi să te înspăimânte-or căuta

ţi-aş spune că deja sunt mort dar tu nu crezi în basme şi strigoi

aşa că lasă luna să-şi aducă-aminte cum era când o dezbrăcam şi-i priveam sânii goi

să nu crezi că nu ştie ce-i tăcerea, să nu crezi că n-a plâns în taină doruri duse

dar din mândrie faţa îşi ascunde să nu ne-arate vremile apuse

pe cât de departe-ar vrea să fugă, pe-atât de-aproape-şi plimbă paşii

ea ştie că scăpare n-are şi nici să fugă pare că n-ar vrea