despre ratare

arată-mi ce te-au învăţat

nimic. nu m-au învăţat, nu mi-au arătat

singur am descoperit semnele

odată cu uitările

un prim semn este indiferenţa

a ta ca o rană, a lor ca o otravă

cu care te obişnuieşti

luată fiind în doze zilnice

un alt semn este nonşalanţa

cu care te arunci în braţele uitării

pentru că nu vezi altă scăpare

cercului în care te învârţi

despre ură numai de bine

pentru că ea te ţine în viaţă

e ca roua deşertului

pe o frunză palidă

iubirea o vezi tremurat

o fata morgana

plutind peste asfaltul încins

cu care sunt pavate bunele intenţii

toate câte le-am avut

mi-au căzut în coji groase

şi asemeni leprosului

aştept iertarea cărnii şi a morţii