luni, 22 august 2016

omul obiect, omul pictat



poate fi atât persoană cât şi obiect
cu el poţi purta cuvintele de la mâna pân’la gură
poţi potrivi semnele zodiacului într-un puzzle spart
şi poţi să plângi toată noaptea lângă el fără să te jenezi
omul obiect este aracul ce te susţine când cazi
trebuie să fie un nume fără suflet
ce răspunde la aport
o carcasa fără conţinut
o urmă fără umbră
şi că să alunge tristeţea aerului
omul obiect poate fi pictat
într-o singură culoare sau într-un curcubeu rogvaiv
partea frumoasă este că poţi să-ţi lipeşti răsuflările şi amintirile
ca post-it-urile pe uşa frigiderului
pe care oricum le aduni la sfârşit de săptămână
şi le arunci fără să le mai citeşti
şi asemeni totemurilor
cu timpul
culorile iniţiale se pierd

sub straturile de adezivi emoţionali

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu