vineri, 7 aprilie 2017

cine iubeşte ştie să aştepte



asta îmi spunea bunica de fiecare dată
şi ea ce aştepta?
niciodată nu spunea că îşi aşteaptă moartea că doar ştia rosturile vieţii
ea spunea ca-şi aşteaptă băiatul căzut la ruşi,
că nu-l credea mort. doar aştepta
şi când o cotropeau aşteptările lua un scul de lână, mi-l aşeza pe braţe şi începea să facă gheme
un scul- un ghem, un scul- un ghem şi buzele i se mişcau învolburat
până când, amorţit, dădeam bir cu fugiţii
târându-mi braţele amorţite
iar ea, fără să mă certe, se aşeza pe marginea patului sprijinind peretele
şi începea să împletească:
vorbe, amintiri, rugăciuni şi rareori blesteme
dar cel mai mult îi plăcea să vorbească cu morţii întrebându-i de una de alta
şi măinile ei împleteau de zor o aşteptare de alta zi
ca viaţa croită din bucăţi şi lacrimi
iar când ostenea sau termina lucrul
se mulţumea să spună
nu contează... am aşteptat atât, o să mai aştept o zi
şi viaţa ei s-a stins ca o lumânare
ce-a aşteptat să-şi ardă toată

aşa am învăţat eu sa preţuiesc aşteptările


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu