mi se spunea...

ţi-am povestit de iernile mele?
înseamnă c-am uitat, oricum nu erau impresionante
doar o spoială de zăpadă, cât să iau ochii
şi să-mi dau minţile de-a dura
cu speranţa unui om de nea

jur împrejur primăvara plesnea în boboci
iar eu plesneam sec şi inutil
gogoaşă uscată
cu umbra pupei intipărită
în umbre crăpate

vara mă ocupam cu vătămarea luminii
îi puneam picături în ochi
şi o lăsam să aştepte
în beznă toată ziua
să facă economie

toamna toată natura suferea
de nebăgare în seamă
iar fructele grele de zeamă
cădeau într-o depresie putridă
soră cu indiferenţa

poveştile mele zac pe alei pustii
îngrăşând asfaltul din care vor ieşi pietrele
pentru a face loc cuvintelor mucegăite
iar parcul va muri
făcând loc neliniştilor