sticla de lampă

pe timpuri când pe hornul casei
ieşeau balauri adormiţi
bunica-şi pomenea toţi morţii
îşi lua iertarea din metanii
şi rezema uşorul uşii
cătând lumina ce se fulguia a sfinţi

nicicând o noapte nu trecea prin faţa casei
făr să-se-oprească-n gura sobei la poveşti
iar Buna răsucea fitilul lămpii
lăsând oglinda să răsfrângă-al său adânc

în susurul de lemne dumicate
se lasă pleoapa grea şi-nchide prinţi şi iele
poveştile nu pot şi nu vor să sfârşească
pe rugul temerilor printre pieze-rele

mai e şi mâine-o noapte
când stele pe cer
s-or strange pentru-o clacă
chiar dacă în zori pier