Dileme/ nelinişte

ce te tot uiţi ȋn urmă? e vreo problemă?

eu culegând ciuperci, eu bălăcindu-mă-n pârâu, eu ciucit lângă foc, eu căutând ȋntr-o carte

mereu mă urmăreşte câte un eu, sau poate că nu-i decât spaima mea

că i-am pierdut pe toţi cei ce mă urmăreau

ȋn fiecare zi mai moare câte un eu, ȋn fiecare zi renaşte altul

şi parcă tot acest du-te vino ȋmi dă puterea de a merge mai departe

un orb conducându-i pe alţii

evitând pe cât posibil gropile imaginare ale uitării

***

ceea ce vă spun acum e din altă poveste

şi nu are nici o legătură cu ceea ce se-ntâmplă-n jur

pentru că, nu-i aşa, ne lăsăm uşor manipulaţi şi ne expunem cu nonşalanţă rănile

devenind modele, să inveţe lumea cum poţi evita situaţii diverse

dar viruşii, viruşii nu se văd

şi Doamne cât rău fac ei ȋn micimea lor

care pănă la urmă este parte din noi

fărâmă inseparabilă

şi asta pentru că noi ȋi lăsăm să ne cotropească

umilindu-ne integritatea

şi discernământul