intr-o dulce sagetare

daca fruntea mi se-nclina sub a somnului povara

pacea, tihna si lumina ma imbraca-n giulgiu scump

cine ar fi crezut in maretia creatiei

in bucuria ei de a se darui ochiului

si-n tainica ei asteptare…

drumul izvorand din adancul ochilor

curge suvoi purtandu-ma pe-ntinsul miriadelor

departe de fiintarea trecutului omenesc

marea de lumina palpita

tresarindu-si sanul feciorelnic

infiorat de asteptare

poate ca au mai fost si alti ochi

poate ca si alte maini au descantat lumina

dar cui I s-a mai oferit cu atata placere?

dragostea depaseste limitele infinitului

lumina mi se cuibareste la san ostenita

abandonare plina de farmec si candoare