iarna soarele cu dinţi

lină e câmpia deşertului sub suflul dimineţii

noaptea se cerne sub rafalele vântului turbat de furie

şi dimineaţa răsare dintre genele zorilor osteniţi

dacă tu eşti ziua plină de aşteptări fierbinţi

mie nu-mi rămâne să fiu decât noaptea fremătătoare

 şi între noi se aşterne frigul îmbobocirii

ce frăgezeşte petalele aşteptării

noaptea lasă urme de rouă pe întinsul câmpiei

dimineaţa îşi oglindeşte neliniştea în căuşul opalescent

iar ziua îmbujorată deapănă fuioare scânteietoare

ce se strecoară alene printre amintiri

adună-mă în frigul dimineţii tale

şi iartă-mi spaima de-a dispare-n zori

căci soarele de iarnă mă îmbată

cu dulci uitări din zori de zi