ca o şoaptă

linişte

cât de dulce şi ameţitoare eşti

aş vrea să intru-în tine ca într-o noapte

grea de atâta ninsoare

şi urmele să mi le acoperi

cu sărutul tău înfiorat

de cele mai multe ori

îmi era frică să dau ochii cu tine

să-mi privesc mâinile inepte

şi palmele transpirate

dar acum am înţeles

şi am ănvăţat să te gust

să te sorb cu patimă gingaşă

de fluture ameţit de lumină

Potopul s-a sfârşit

când a reuşit să te cureţe de toată cacofonia

apele s-au despărţit ca să te primească ca pe-o regină

şi deşertul s-a aruncat la picioarele tale

sărutund umbra spicelor de rouă

numai Luna mai are curaj să te-nsoţească

atunci când mă cauţi

ca să mă strângi la piept