ca o speranta moartea

ingroapa-ma in marea de cuvinte miscatoare

zideste-n urma orice urma de albastru

cu cenusiu sa umpli acel rest de viata

si umbra sa o spulberi pe pustiu

nici cerul nu e invizibil

un nor, un fulger, o sclipire oarba

mai spinteca din cand in cand taria-albastra

ca semn de viata

ce-mblanzeste transparenta

am obosit sa-mi sete

am obosit sa mor incet, pe indelete

si-atunci am sa ma culc la umbra unei indoieli

cernand culorile visate

peste tristeti pline de dor