când Dumnezeul din noi se face pământ, lumină şi vis

la început am fost noapte, sau mai bine spus întunecime

cuvântul mi-a adus pe buze lumina şi în suflet pacea şi liniştea zilei

dar cerul nu e făcut doar pentru soare şi lumină

el face loc norilor şi răsuflării neastâmpărate a vântului

parte din mine, se înfige rădăcină dorindu-şi sărutarea pământului

parte din mine se varsă, umplând văile uscate ale deznădejdii

parte din mine mă ridic la cer pe aripi de vis

şi-atunci mă trezesc plângând după tot ce-am pierdut

marea de greşeli unduie neliniştită în urmă

privind înainte, deşertul îndoielilor îmi arde retinacarnea pământului se desface aşteptând doar semnul

iar cerul mă îmbrăţişează, primenindu-mi speranţele

cine nu a gustat din dulceaţa morţii

nu poate înţelege pe deplin amărăciunea vieţii