cu faţa la perete

pe timpuri mă culcam cu spatele la perete

şi eram pregătit să-i sar la gât                                                             

dar ea nu mă căuta. nu îi eram în listă

astăzi patul e tot mai mare şi tot mai rece

parcă nici aşteptarea nu mai are aceeaşi culoare

aşa că prefer să fiu luat prin surprindere

pământul de sub tălpi era negru, fărâmicios,

şi rădăcinile se împăcaseră cu abruptul

lingându-şi arsura amintirilor

acum pământul se deschide

brazdă după brazdă şi brazdă peste brazdă

iar seminţele se culcă deja ostenite

dintr-un nor îmi fac cămaşă…