zilele Armaggedonului

„Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”

de cele mai multe ori, omul ajuns la limită a cerut ajutorul

sperând că totul se va rezolva de la sine

şi în deruta lui, omul privea de sus, aşteptând ca cineva să vină

şi să curăţe grajdurile de rugina şi  mizeria vieţii

de fiecare dată când maşina pleca la vale fără frâna trasă

omul aştepta o buturugă cât de mică să facă ordine şi să oprească debandada

rugându-se cu sufletul la gură pentru liniştea sa sterilă

fără a ţine cont de întregul din care este parte

am obosit. nimic nu-şi mai găseşte locul şi rostul

nici eu parte şi nici întregul ce mă cupinde

suntem două mulţimi vide,

fără puncte de tangenţă sau de intersecţie

se pare că nici legea şi nici timpurile nu ne mai cuprind

şi mă întreb cine va mai răspunde la apelul de seară

după ce şi ultimul telefon va muri?

iată că fiara Iadului se plimbă printre noi în hainele unui om de rând...