când trenul se întreabă

pornise demult şi fiecare zi părea tot mai lungă şi mai anevoioasă

încât se întreba de unde o să aibă atâta putere ca să ajungă

dar mai înainte de toate trebuia să ştie unde

căci de când lumea, nimeni nu a plecat la drum în cunoştinţă de cauză

şi mai ales, nimeni nu s-a întors ca să povestească

să ne spună cum arată depoul

locul unde ne retragem pentru curăţenie şi reparaţie

zvonuri există, dar cine mai crede în ele?

obosise ca să spun aşa,

sufletul nu mai privea cu nesaţ pe fereastră

şi nefolosite, ferestrele s-au întunecat

filtrând idei, simţăminte, emoţii

mergea în virtutea inerţiei

solitar printre alte linii

pe care trenuri treceau în viteză

arătând lumii gâfâitul şuierat şi cumva forţat

ca şi când ar vrea să sublinieze faptul că se mişcau cu un scop

către o destinaţie bine determinată

din loc în loc, garnituri stând la o şuetă în plin câmp

sau pur şi simplu ruginind într-un abandon total

eu, în ce staţie trebuie să opresc?

şi după ce orar?

dar oare unde-i gara?