să nu priveşti peste umăr

şi am fost plângere şi-am fost iertare

şi tot trecutul mi l-am scufundat să nu am cale de întors

în mine ar trebui să crească-altă sămânţă

de n-aş fi sterp, lipsit de apărare

adapă-te cu roua lacrimilor ce au fost

că altele nu sunt ca să mai curgă

secat izvorul, pustiită viaţă

şi sufletul în tot mi s-a supus

încet pornim către o altă zare

eu Don Quijote, sufletul o Rosinantă

aş vrea să-mi sprijin temerile toate

dar Sancho Panza a scăpat în moarte

departe, mă alung cât mai departe,

de viaţă râul ăsta mă desparte