gânduri de dimineaţă

imaginează-ţi un oraş al anului trei mii şi dacă poţi face un astfel de execiţiu

pentru că de obicei gândirea merge numai pe limite extreme

suprapune forfota şi /sau liniştea existente

peste agitaţia ce există într-un creier oarecare

multiplică rezultatul de o sută de ori şi vei obţine o imagine

a ceea ce înseamnă viaţa mea într-o clipită

sute de cuvinte se bat pentru întâietate

mii de frânturi de gânduri se agaţă de marginile realităţii

şi totul pentru a se pierde asemeni apei în deşert

la primul clipit involuntar.

înşiruirea asta de cuvinte nu reuşeşte să acopere

tot traficul existent sub mantia necuvintelor

cuvintele mele, gândurile mele

nu pot trăi rătăcind în căutarea unui om dispus să le pronunţe

şi asta înseamnă că sunt condamnate

la moarte odată cu mine

sau poate că…

reuşesc să evadeze?