celui ce duminica

tu vei fi poetul a spus sfânta Duminică legându-şi basmaua strâns

să nu cumva să-i joace vântul prin păr a primăvară

şi de fiecare dată aşteptam cu nerăbdare să vină duminica

să mă apuc şi eu de treabă

dar, ca un făcut, ziua mea zăcea,

bolind fără tragere de inimă

luni mă înghionteau tot felul de gânduri, dar nu cedam

marţi simţeam sărutul ca o apăsare dar mă abţineam

miercuri, cerul îmi făcea cu ochiul, şi florile se uitau galeş

si se făcea joi dăscălindu-mă cu ipocrizie despre cel de lângă mine

vinerea îşi pleca ochii smerită şi nu cerea mai nimic

iar sambăta alungam din suflet toată aşteptarea ca să fiu curat

şi iar venea duminica pustie şi aşteptam cu sufletul la gură

dar minunea, ca orice minune, întârzia să apară

am scris toate acestea în cunoştinţă de cauză

am aruncat mesajul într-un titul

şi l-am infundat cu un dop

ca măcar povestea mea să rămână

după ce eu nu voi fi scris nici o poemă duminicală