marți, 15 august 2017

să nu mă cauţi


aici nu mai locuieşte nimeni

priviţi templul acesta, acum e gol,
şi până şi umbrele mă ocolesc

cândva eram plin de viaţă, soarele mi se scurgea printre degete
creionându-mi ochii, buzele, neliniştile şi întrebările
dar zilele zburau rupând aşchii de suflet
împutinându-mă până la dispariţie


o pădure de portocali

sufletul meu tânjea după primenire
aşa că am aruncat toate seminţele îndoielii
şi din toată sărăcia şi uscăciunea
a înflorit o pădure de portocali

cine tânjeşte după curăţenie şi puritate

să caute sprijin chiar şi într-un pumn de îndoieli

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu