să nu mă cauţi

aici nu mai locuieşte nimeni

priviţi templul acesta, acum e gol,

şi până şi umbrele mă ocolesc

cândva eram plin de viaţă, soarele mi se scurgea printre degete

creionându-mi ochii, buzele, neliniştile şi întrebările

dar zilele zburau rupând aşchii de suflet

împutinându-mă până la dispariţie

o pădure de portocali

sufletul meu tânjea după primenire

aşa că am aruncat toate seminţele îndoielii

şi din toată sărăcia şi uscăciunea

a înflorit o pădure de portocali

cine tânjeşte după curăţenie şi puritate

să caute sprijin chiar şi într-un pumn de îndoieli