zile în alb şi negru

zilele foarte fierbinţi şi-au pierdut culoarea din obraji

soarele arde retina, lăsând un gol imens în suflet

prin care până şi ecoul se pierde

pârjolit de sete

amintirile palmelor prefiră nisip pe mormântul clipelor

erau vremuri când dorul se oprea la umbra lor

împletind nopţile în funii groase

buzele sărută umbra unui gând abandonat

distanţa se aruncă-n hăul dezordinii

adâncind turbioanele sângelui

carnea se scrumeste scriindu-şi paşii în cenuşă

templul suspină amintindu-şi de reconstrucţia promisă

ofrandă uitată pe tâmpla rugurilor

nopţi sufocante dezvelesc sufletul de firesc

dorul se ridică din căţui certând tăria cerurilor

vise lopeţi bat ritmic valurile vieţii

împingând trupul bolnav către o nouă zi