marți, 18 octombrie 2016

bucuria ca anticipare


foamea de cuvânt
insaţiabilă, vorace, devoratoare
ca un post întins până la limita mortificării

nopţile mele, foi negre decupate pe conturul patului
sunt pline de semne, mult prea slăbite
ca să mai prindă lumina zilei

zilele mele nu au nici o decupătură
nedefinit orbitor de alb
ce-mi păstrează urmele paşilor

undeva la marginea răbdării
hârtia tocită de atâta aşteptare
transformă lizibilul în inefabil


inchisu-m-am în forma cuvântului semn

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu