duminică, 22 mai 2011

despre mecanica cerească şi chimia suferinţei

în seara asta nimic nu prevestea toate câte se vor întâmpla
şi a fost seară, apoi a venit noaptea (fără omul negru de la ora zece)
şi luna a plecat să se-ntâlnească cu unul pe centură
fără să spună; m-am trezit cu ferestrele vraişte
şi cu patul gol…

în noaptea asta totul este întors pe dos
(cu josu-n sus sau cu susu-n jos)
aşa că mi-am dezbrăcat în silă toate cele
şi m-am strecurat în aşternut gol. numai piele
sufletul rămăsese la geam să fumeze-o ţigară
iar inima rătăcea de nebună pe-afară

pulsul alerga între două sincope
dându-mi lecţii de jogging, slabe marote
“eu mă strecor în corpi cavernoşi
ca să-mi spăl şi să-mi usc jeanşii jegoşi”
se-auzea, adiere, în trista camera mea

te-ai dezbrăcat sfioasă de toate cele
vise, cuvinte şi gesturi grele
te-ai oglindit sfioasă în luciul de sticlă
păcate uitate sprinceana-şi ridică
te-ai strecurat lângă mine în pat
tu ai oftat, eu am oftat şi totul s-a terminat

somnu-a venit cu un gust cleios
de piele crăpată la soare de sub care se ridic-o duhoare
de suflet greţos…ştiu că nu e frumos
dar decât o cană de ceai de pelin
mai bine o moarte grea, să rupă, să surpe duhoarea cea rea
şi somnul gol, fără suflet şi fără păcat să cadă-n cuvântul uitat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu