poveste trista

iubirea ca o fugă laşă
şi ca imaginea 3D a unei case
sunt braţe ce te strâng să nu-ţi iei zborul
şi-ar vrea nici răsuflarea să nu-ti lase.

break:
aici trebuia să-ncep povestea celor mai mari iubiri
dar cum vremea poveştilor se termină brusc,
odată cu moartea tuturor viselor mele
o să lăsăm sfârşitul pe altă dată

strivit de viaţa asta nouă
alerg speriat printre secunde-trăiri
bucata fragedă de moarte
priveşte rătăcirea de sub trepte

în dreapta scara lui Iacov
acceptă înserarea
iar partea stângă-a timpului
va prelua afluxul inimii

fug şi ţipetele mele se agaţă de prima noapte
în urmă Edenul cu braţele-amorţite de durere
în faţa necuprinsul ce mă cere
ofrandă
şi între noi pământul liniştit aşteaptă


în momentul în care mi s-a interziu dialogul cu Dumnezeu
am pierdut termenul de referinţă
şi am rămas legat
cu lanţul vorbelor fade,
de lut.