grădinarul

soarele şi-a deschis ochii pe el
în acea dimineaţă a fost primul care a scuturat roua de pe cuvinte
şi soarele, beat de fericire, i-a spus:
-de azi, tu eşti grădinarul meu!
tu vei scutura ţurţurii de pe pleoapa cărţilor
tu vei plivi grădina de toate târâtoarele metafore
şi vei avea grijă de rimele mele

şi grădina se lăuda cu florile sale
căci toate porneau din preacurata rădăcină
şi grădinarul smulgea toate buruienile, şi toate sălbăticiile
ce-şi voiau un loc sub soare

pământul a-nceput să crape, să se prăfuiască
şi toată lumea nu vorbea decât de tufa ce-şi purta metaforele
departe de sălbăticia limbii

grădinarul îşi vedea de treaba lui
şi pământul murea sub inutilitate, ca o pecete arsă

eu pentru cine mai apar? se întreabă într-un târziu soarele mângâind pârjolirea versului...