bonzai

viaţă,
m-ai luat din ochiul, din gura, din sufletul meu
ai aruncat sălbăticiunea şi mi-ai arătat vasul lăcuit cu fundul drept şi mic
cât o sanda din lemn de cireş rătăcită prin faldurile albului kimono
toate poveştile cu filigram de argint şi dantele de aur
le-ai topit şi mi-ai învelit rădăcinile
şi închipuirea aripilor
visele n-au ce căuta mai sus de lumina ochilor
iar cenuşiul trebuie să fie culoarea verdelui
dorinţele mele cu noduri în gât
caută pragul luminii
pierdute. sunt un
pitic bătrân, hidos şi plin de moarte
ce-aşteaptă trăznetul
cu toate că în criptă
nici aerul nu mai are miros
m-ai turnat în ceară
spunându-mi şoptit, preţul
visului de a sta
uitat
într-o vitrină aurită