pestele (manea)

e criză şi mi-s nervii la pământ
nimic nu am şi n-am nimic mai sfânt decât pe mine
şi mă doare şi aş vrea
mai mult, mai bun, mai altceva în viaţa mea

vă dau sângele meu
la ce bun, el oricum ne aparţine
un ochi, o splină un plămân, vă dau din ce am eu mai bun
rahat, tu eşti doar sclav, şi libertatea-i doar un simulacru
nimicul te cladeşte, uitată bere în pahar, eşti acru

am să fiu peşte şi vă dau cu flit
cuvintele m-ascultă, pentru ele sunt stăpân, tătic,
le stabilesc sectoare şi le scot la produs
din lumea asta eu oricum sunt dus

„şi-au ieşit cuvintele, legănându-şi rimele
dându-şi aere de doamne, sparte-n versuri, roase-n carii
cu pomezile căzute, lângă felinare mute
nimeni nu le mai doreşte
c-astăzi Banul porunceşte

peşte mort cu rima ruginită
gândurile încă te frământă
şi-au plătit luntraşul să te treacă
peste viaţa asta ca o apă