necunoscut

undeva, eu, singura gaură neagră din universul uman
înhaţ totul cu nedisimulată lăcomie

visele sunt cei mai incredibili viruşi care se plimba încă în libertate
sunt bolnav, incurabil şi contagios la cel mai incredibil nivel
visele mele nu mai au loc şi dau pe afară
se lipesc de faţa omului cu toate nuanţele lor de gri
şi macină ca o igrasie strălucirea din priviri
o reverberaţie se zbate în fereastră:
eu nu stau de vorbă cu jigodiile
aşa răsună toaca sufletului
ca o cutie de rezonanţă
nimicul rezonează la nimic
şi pustiul suflă a pustiu
miros a jigodie

aş vrea să spun când plec şi unde
dar vorbele cad, zid neterminat
şi mă cuprinde a plângere
cu toate cărămizile
nesfărâmate