despre absenta

cred ca am obosit

asa si-ar justifica Dumnezeu absenta

dintre noi si dintre cuvinte

firul de iarba isi ascunde verdele in pamant

tragand obloane cariate de vreme peste ultima poveste

viata isi lasa aripile la intrare

si trece pragul spre lumea cealalta

vantul sufla la fel fara nici o opreliste

ploaia da navala sa vada ce mai e nou prin lume

si nici Iarna nu pare sa se sfiasca

doar cuvintele, fantomatice contururi

se sfarama si cad

fulguire muta

intr-o moarte uitata in fereastra