omul invizibil revine

neobservabil, neimportant, fara valoare

este tot ce pot spune despre cel care ma priveste din oglinda

poate ca v-am plictisit prima oara cu povestea asta

dar timpul care nu se mai intoarce

duce toate amintirile recente

asa ca pot relua povestea

dresorul batran in mana caruia tremura biciul

cade prada acumularilor zabrelite

poate ca nu trebuia sa deschid acest subiect delicat in prezenta cuvintelor

insetate de sange, pandind din umbra tacerilor

haosul post-post modernist

ura le face sa atace mana care le-a spulberat vietile

obligandu-le sa mearga pe sarma, sa treaca prin foc sau sa se aseze cuminti in rand

imperechindu-se in vazul tuturor sau alunecand intr-o extenuanta si alba fulguire

de obicei povestile au un sfarsit
dar pentru ca oglinda s-a spart tinandu-ma captiv printre cioburi
vor remane cu aceasta ultima imagine
cuvinte veghind cioburile zilei