bruta

de ce eu Doamne?

cine are lumina ochilor sa se bucure ca poate privi măreția

cine n-o are sa se bucure ca-n fata lui sade Dumnezeu

cine are sănătatea auzului sa se bucure pentru ca fericirea șoptește

cine n-o are sa se bucure caci dulceata cuvintelor inchipuite nu are seaman

cine are darul vorbirii sa se bucure caci poate descrie fala si nemarginirea

cine nu-l are sa se bucure caci vorbele-i pornesc din inima sagetand cerurile

fericit cel ce-i in plinatatea simtamintelor

caci ale lui fi-vor toate cate misca, susura si ganguresc

dar nici cei lepadati in afara nu trebuie sa le fie teama

caci lor le sunt date spre intelegere marile taine

pentru ca-n fata mi se aruncau toate minciunile

mi-am luat ochii si i-am semanat in noroiul faptelor

sa vada si ei uscaciunea si nerodirea

pentru ca urechile-mi desluseau vaietele lumii

le-am lepadat de la mine cu tot vuietul neputintelor

sa-nvete si ele tacerile rostuite-n samanta

si pentru a stopa izvorul nemultumirilor

mi-am luat limba si-am zvarlit-o-n jarul rostirii

sa-nvete a arde mocnit in noptile lungi de iarna

un singur lucru mi-a mai ramas de facut

sa-mi instrainez inima cu toata navala ei

si sa las pacea stearpa a nevietuirii

sa ma patrunda, igrasie cuibarita-n trupul zidirii