să fie lumină!
dar pentru că nu era nimeni să aducă fosforul alb,
lumina nu s-a mai aprins în acel moment
şi istoria a traversat o perioadă incertă
până când omul
şi-a luat inima în dinţi
(de fapt muşcase din trupul vecinului de grotă)
şi a frecat două beţe până la arderea de tot
ca să se ştie ca partea bună
trebuie dată
ofrandă celui mai tare
cerul spânzură de crengile vinete de frig
şi ca să-şi treacă de urăt se dă cu capul de trunchiul solzos
făcând lemnul să sune prelung, vestind alte şi alte chestii
care nu se mai auziseră nicăieri până atunci
şi pentru că tânguirea nu avea nume
iar lemnul nu ştia cuvintele
s-a spus că cerul
şi lemnul
vorbesc o limbă străină, moartă
copacii se-agaţă de toartele cerului
încercând să-l tragă-n jos
pe pământ, să fie de-o seamă
dar cerul, în vrăşmăşia lui
muşcă degetele noduroase
şi coaja crapă fîăcând loc bobocilor
să spele cu frunze şi flori
amăgirea urâtă a iernii
undeva, într-o noapte căzută între lumi
cerurile curăţă lemnul răstignit
de toată truda
şi pustiirea
dar ce folos, dimineaţa
se freacă la ochi,
îşi trece picioarele prin rouă
şi calcă iarba
tot mai departe de casă
Postări
