serenitate

„Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”

dar Doamne unde sunt cuvintele? şi despre ce să vorbesc?

la început am fost cuvânt aşa că n-ai de ce să te plângi
cât despre subiecte ţine de tine ce alegi

eu doar voi judeca la final

schimbă-te mi se tot spune, mi se repetă obsesiv

până la pierderea de mine însumi

până la transparenţa totală

eu, omul celofan

adună-te, poartă-te într-un singur chip

fără toate pleonasmele astea

de nu mai ştie lumea

cine eşti tu cel adevărat

alungă-te dintre cuvinte

lasă-le să respire

să te uite

să învie

cine-s ei să mă judece Doamne

dar dacă aşa e socotit

dăruieşte-mă

vas în care se scaldă cuvintele