singur

deşertam cuvintele, rânduri, rânduri

şi eram mândru că mă ascultau

şi se-nşirau născând poezie

dar cuvintele erau coajă seacă

sufletul lor era mort

şi nimănui nu picau bine

credeam în ele, în puterea lor

dar orbirea îmi arăta faţa pe care voiam s-o văd

nu faţa lor adevărată

binecuvântaţi animalele şi copii

că sufletul lor nu caută cuvinte meşteşugite

spun ce e de spus

şi-şi vad de drum

oriunde ar duce